Interviu Mihaela Dima

Colega noastră Mihaela Dima este studentă la masterat la facultatea de Științe Politice din cadrul Universității Catolice Sacro Cuore din Milano, iar în cadrul LSRS Italia este directoarea departamentului de comunicare. De altfel, ea scrie foarte frumos, are un blog și e pasionată de fotografie și istorie. Dar mai multe o să ne spună chiar ea:

 

Bună, Mihaela!

Salut, Tudor!

Hai să povestim despre hobby-uri, despre studenție, despre planuri de viitor, dar mai să începem cu începutul. De unde ești din România?

M-am născut la Bacău, în Moldova, dar am petrecut primii 9 ani din viață într-o comună foarte aproape de oraș, care se numește Măgura pe strada Între Vii pentru că satul se afla între vii. În felul în care așezarea era structurată, casele alternau cu viile. Astăzi situația s-a schimbat pentru că nu mai sunt vii. Satul se afla pe o colină, pe care s-a construit o zonă rezidențială, așadar 90% din vii au dispărut.

În 2019, când m-am întors în România cu familia mea am avut acest șoc, în sensul că am făcut o comparație între amintirile despre sat pe care le aveam de când eram mică și felul în care arată acum satul. Pe mulți săteni nu îi mai recunoști, mulți au plecat. A fost un moment melancolic și nostalgic.

Mă gândesc că au rămas doar persoane în vârstă. 

Exact. Așa cum e bunica mea. Tinerii au plecat la oraș. Amicii din copilărie, cu care eu am crescut și cu care eram vecini, casa mea fiind în fața casei lor, au plecat în străinătate.

Dintre amicii din copilărie sunt câțiva care s-au mutat în Italia?

Este o fată care s-a mutat la Padova înainte să mă mut și eu. Eu sunt în Italia din 2006, ea e din 2005. Apoi ea a decis să se reîntoarcă în România și s-a căsătorit acolo.

Părinții tăi nu aveau vii?

Părinții mei aveau în arendă un teren, nu foarte mare, cu niște struguri foarte buni. Acolo erau cei mai buni struguri pe care i-am gustat. Acum, de fiecare dată când merg, în locul acestor vii se află o vilă mare, iar eu mă întreb: de ce s-a tăiat acea vie minunată, în care erau struguri ca niște căpșuni? Erau foarte gustoși, albi.

Totuși, un lucru de care sunt mulțumită e că în fața casei bunici mele este o cortină de vie, acoperită, sub care pe timpul verii este umbră pe tot parcursul zilelor cu soare. Așadar toată grădina casei este acoperită de această vie. Ulterior, părinții mei au decis să construiască o casă în spatele casei bunicii mele, iar tatăl meu a pus viile lângă gardul care separă casa lor de casa vecinului.

Îți place mustul?

Mamma mia! E vorba de o tradiție care continuă. Eu de când eram mică îmi amintesc de cum se culegeau strugurii toamna, care e anotimpul preferat, printre altele. Toți, absolut toți, de la cel mai mare la cel mai mic, ajutau la culesul strugurilor. Erau momentele care îmi plăceau cel mai mult, pentru că stăteam împreună, culegeam, ne distram. Tatăl meu, aici în Puglia, cumpără coșuri cu struguri de la agricultori tocmai pentru a face must.

Tatăl tău mai cultivă vii în Puglia?

Are un spațiu unde a încercat să planteze vițe de vie însă strugurii sunt mai amari, nu sunt tocmai mâncabili. Depinde mult de teren. În Puglia terenul este divers de altele pentru că milioane de ani înainte el era acoperit de mare, așadar pământul e roșu și plin de pietre. În zona în care locuiesc eu sunt multe grote și peșteri subterane. Însă Puglia e o zonă renumită pentru vii, mai ales pentru strugurii de masă.

Să îți mai spun un lucru frumos: lângă Alberobello este o orășel numit Locorotondo, în care casele sunt construite din același material din care sunt construți trulli, însă sunt case cu înguste și cu mai multe etaje. În această zonă exista o vie ce aparținea comunei, iar întreaga localitate care se află pe o colină are formă rotundă ( de unde vine numele Locorotondo ) fiind formată în jurul acestei vii. În timpul verii poți merge printre vii, bea un pahar de vin admirând frumoasa Valle d’Itria. Datorită pasiuni mele legate de vii din copilărie, acesta este orășelul meu preferat.

În viitor ai vrea să lucrezi în domeniul viticol? Sau este doar o pasiune?

Printre pasiunile mele, precum fotografia, ar mai fi și îngrijitul plantelor. Am luat această pasiune de la tatăl meu și îmi place să mă ocup de plante de casa dar și să grădinăresc. În Puglia avem o grădină unde sunt flori pentru toate anotimpurile. Eu și cu tata ne ocupăm de ea. Mama nu se ocupă de grădină, însă în timpul pandemiei grădina a fost fundamentală 😊

Cum au fost primii ani după ce ai ajuns aici? Cum a fost procesul de incluziune socială?

Părinții mei au venit aici primii și apoi m-au adus și pe mine și frații mei. În 2006 am venit în august și în septembrie am început școala, iar eu știam doar Buongiorno! Come stai? Lucruri simple.

Nu eram pregătită de această schimbare. Când am plecat din țară nu conștientizam că urma să schimb viața, prietenii, să merg la școală în altă parte. Însă asta m-a făcut să vreau să fiu inclusă, să fac parte din societate, să interacționez cu alți copii.

În septembrie am început școala la Alberobello, iar un aspect care a făcut diferența a fost tocmai că părinții mei s-au mutat într-un oraș mic. În mod paradoxal, faptul că era o comunitate mică adaptarea și mutarea mea au fost mai ușoare.

Eu și frații și verișorii mei am fost primii care am fost primiți în școala italiană de acolo. Mai erau albanezi, însă ei emigraseră în Puglia cu câțiva ani înainte, la începutul anilor 2000. Pe lângă ei, mai eram noi și trebuie să spun că nu am fost marginalizată sau exclusă, ci dimpotrivă, după trei luni țin minte că deja scriam primul meu text în italiană. Progresul s-a datorat și profesoarei mele de istorie și geografie, maestra Maria Luigia, care mă lua pe mine, în timp ce colegii mei făceau gramatică, ceea era prea grea pentru mine, și mă ducea într-o altă sală unde făceam jocuri legate de învățarea limbii. Mulțumită ei am învățat repede. Am beneficiat de un context care m-a ajutat să fiu inclusă în societate.

Totuși, în școala medie a existat un episod de „rasism” sau de furie din punctul meu de vedere. Noi eram așezați în bancă prin tragere la sorți, în sensul că profesoara o dată pe lună trăgea la sorți nume de copii: baiat cu fată sau băiat cu băiat, în funcție de câți erau în clasă. S-a întâmplat ca eu să stau în bancă cu un coleg de clasă și o dată el s-a supărat că nu îi împrumutasem o culoare, însă nu îi împrumutasem nu pentru că nu voiam, ci pentru că în acel moment o împrumutasem unei alte colege, iar el nu a avut răbdarea să aștepte culoarea și când s-a întors la el acasă a spus: Sunt în bancă cu o româncă etc. Apoi mama a mers la școală, a vorbit cu profesoarele și le-a explicat că nu e normală o astfel de atitudine, însă eu m-am prefăcut atunci că nu înțeleg. Însă am rămas în relații bune cu acest băiat, când ne vedem pe stradă mă salută, mă îmbrățișează etc.

Apoi, în timpul liceului am devenit reprezentanta clasei pentru 2 ani și apoi reprezentanta școlii. În fiecare lună organizam adunări, în sensul că exista o zi în care nu se făceau lecții, dar făceam alte activități. De exemplu, când era o zi dedicată sportului, noi ca reprezentanți ai școlii împreuna cu reprezentanți de clase trebuia să organizăm activități sportive de făcut în cadrul acestor zile dedicate studenților.

La care din universitățile din Milano ești înscrisă?

Sunt înscrisă la Universitatea Cattolica del Sacro Cuore din Milano, la facultatea de Politice europene și internaționale.

Din ce motiv ai ales această facultate? Erai pasionată de științe politice? 

După ce am dat examenul de maturitate toți mă sfătuiau să urmez o carieră în diplomație pentru că vedeau în mine acel spirit pentru a deveni diplomat. Când eram reprezentantă a școlii eram într-un fel în acest rol, iar colegii și amicii m-au încurajat să mă îndrept spre diplomație. Am făcut licența la Bari, la Universita degli Studi Bari, plecând din Alberobelo.

În 2021 m-am înscris la master la facultatea Științe Politice de la Universitatea Cattolica din Milano pentru că îmi plăcea mult cum erau structurate cursurile și în plus aveam libertatea de a alege diverse materii, dacă îmi plăcea mai mult istoria modernă sau contemporană eram liberă să aleg ceea ce îmi plăcea. Bineînțeles că existau examene obligatorii și cursuri obligatorii pentru toți, însă aveai și posibilitatea să alegi alte materii. M-am înscris în 2021, dar fiind pandemie am urmat cursurile de acasă, iar în mai 2022 m-am mutat la Milano.

Ai un curs care îți place mai mult decât altele?

Cursul de Integrare Europeană pentru că pornim de la procesul istoric de integrare și ajungem la cel politic. În cadrul acestui curs am avut posibilitatea de a face un proiect de cercetare legat de extinderea Uniunii Europene spre est, în mod particular cu un focus pe România. Am ales subiectul acesta pentru că studiind, am aflat că România sub Ceaușescu a fost primul stat din blocul socialist care a avut contacte cu Comunitatea Europeană înainte de 1989.

Vreau să îți mai spun că la licență am studiat un subiect foarte interesant anume idolatria puterii în timpul comunismului în România pentru că eram interesată de comunism și de prăpastia dintre România și Occident, începând cu exilul regelui Mihai. Eram curioasă de procesul prin care s-a ajuns la cultul personalității președintelui pentru că partidul comunist român a fost înființat ca o grupare politică marxistă, dar s-a transformat într-un regim centrat în jurul unei singure persoane. M-a uimit acest cult al persoanei. Am vrut să cercetez această problemă, pentru că nu este similară cu fascismul în Italia. După tezele din 1977 are loc o schimbare uriașă în societatea românească și de asta nu poți compara comunismul din România, având particularitățile lui cu regimul din alte state comuniste a fost liniar.

În plus mai există în România și această ruptură între cei care condamnă comunismul și cei care sunt nostalgici după el. Așadar, în timpul masteratului, văzând că profesorul a discutat puțin despre aceste lucruri, i-am propus un proiect în care să aprofundez problema integrării României și a fost foarte mulțumit.

Eu cred că Revoluția din 1989 din România a fost atât de sângeroasă și violentă datorită faptului că regimul de aici era mult mai opresiv decât în alte state ca Ungaria , Bulgaria sau Polonia.

În alte state a fost o tranziție spre democrație impusă din exterior, dar nu a fost deloc violentă.

Spune-mi despre ultima ta experiență în care ai participat la conferința internațională.

Am participat la o simulare a dezbaterilor din cadrul ONU organizată de asociația Model United Nation (MUN) din Italia. Am simulat rolul pe care îl joacă ONU și rolul pe care îl au delegații statelor în cadrul adunărilor organizației. Noi aveam o temă de dezbătut, criza din Yemen, iar fiecare delegat trebuia să se pregătească în funcție de politica statului pe care îl reprezintă.

Eu am jucat rolul reprezentantului Danemarcei și pot spune că am fost ghinionistă pentru că Danemarca are probleme cu refugiații, în sensul că are o politică mai rea decât cea a Italiei: ei spun: îi ajutăm pe refugiați la ei acasă și asta e, dar nu îi primim la noi. Eu am fost uimită pentru că personal eu nu gândesc așa. Așadar a trebui să reprezint un stat, a cărui politică nu reflectă deloc ceea ce eu gândesc și în ceea ce eu cred. A trebuit să vorbesc într-un mod foarte formal, dar nu am avut cum să îmi susțin propria opinie pentru că trebuia să vorbesc mereu făcând trimitere la politica țării pe care o reprezint, spre exemplu: delegația Danemarcei consideră, afirmă ….

Dar a fost o experiență plăcută?

Sigur că da. A fost o experiență frumoasă pentru că am avut ocazia să cunosc alți studenți din străinătate și în același timp a fost interesant pentru că am avut ocazia să reflectez asupra a ceea ce îmi doresc să devin. Eu m-am înscris la științe politice pentru că voiam să lucrez în diplomație, în ambasadă etc Însă, ulterior, în timp, acest lucru nu s-a consolidat, în sensul că eu m-am schimbat, mi-am dat seama că îmi plac alte lucruri spre exemplu istoria. Îmi place mult istoria. Ca diplomat ai nevoie să știi istorie, dar nu foarte mult, iar în diplomație e nevoie de alte abilități și caracteristici în afară de istorie. Așadar am ajuns la concluzia că poate nu mai îmi doresc să devin diplomat si că aș vrea să fac altceva.

În urma acestei experiențe mi-am dat seama că a reprezenta o țară într-o organizație internațională nu e ușor, în sensul că trebuie să aperi interesele țării într-un mod corect, trebuie să susții interesele interne și dacă nu o faci te trimit acasă.

Așa cum ai zis tu în această carieră trebuie să susții interesele țării, chiar dacă acestea sunt contrare cu propriile tale opinii și credințe.

Exact. Se cere imparțialitate și neutralitate, iar mie îmi e greu să fiu imparțială.

Spune-mi puțin de pasiunea ta privind fotografia pentru că și acesta (pe lângă istorie) e un hobby pe care îl avem în comun.

Mie îmi plăcea să mă uit la fotografiile părinților mei și să studiez toate detaliile. Când eu m-am născut tatăl meu a cumpărat un aparat de fotografiat Polaroid, iar când am mai crescut mă jucam cu el, chiar dacă nu mai funcționa.

Când ne-am mutat în Italia, tatăl meu avea o cameră video care înregistra pe casetă, pe care îmi plăcea să o folosesc, cu toate că aveam 10 ani. Apoi, când am fost în excursie în Sicilia cu clasa a V-a, tata mi-a dat camera să o duc cu mine și am fost singura între elevi cu o cameră video.

Ai mai păstrat casetele video de atunci?

Sigur. Mi-am dat seama că fotografia și video-urile ne ajută să ne păstrăm amintirile, iar mie îmi place să le păstrez pe toate. Așadar pasiunea de aici a început, apoi crescând am făcut poze cu telefonul, apoi mi-am cumpărat un aparat de fotografiat și fac nenumărate fotografii.

Mai demult am lucrat într-un magazin în Alberobelo, unde am întâlnit români ce mă întrebau informații despre acea zonă. De aici s-a născut ideea unui blog, pe care l-am deschis scriind despre locurile pe care le vizitam și pe care am postat fotografii. Postam de asemenea și pe Instagram. În timp am devenit cunoscută, iar lumea a început să îmi scrie și să mă întrebe. Am cunoscut multe persoane, inclusiv pe unul din membrii trupei rock Phoenix. În timpul pandemiei am oprit proiectul blogului, dar o să îl reiau.

Ca să rezumăm dacă ar fi să numești primele 3 hobby-uri, care ar fi?

Să zicem: 1) a avea grijă de plante și grădinăritul 2) fotografia 3) istoria și relațiile internaționale

Super! Hobby-uri foarte diverse. Nu vreau însă să încheiem discuția fără să îmi spui care sunt cele mai importante 3 calități care te definesc.

Trei calități: răbdarea înainte de toate. Sunt o persoană foarte răbdătoare, uneori prea răbdătoare, pentru că unii mai și profită de asta.

La a doua calitate aș zice ambiție, perseverență …

Nu, calitățile astea le spun eu despre tine. Tu zi-mi altele, despre care nu știu toți 😊

Păi atunci a doua calitate ar fi că îmi place să îi ajut pe alții și sunt întotdeauna disponibilă să îi ajut când pot și cum pot. A treia calitate ar fi că îmi place să cunosc lucruri noi spre exemplu economia. Sunt curioasă în sensul că îmi place să descopăr.

Super!

A fost o conversație foarte plăcută, mulțumesc, Mihaela!

Mulțumesc, Tudor!

 

 

 

 

Articolul anterior
Interviu Andrei-Eduard Huiala
Articolul următor
Gala LSRS 2023

Articole similare

Nu am găsit niciun rezultat.

Meniu